Andrei Spînu 🇲🇩🇪🇺
2.73K subscribers
284 photos
35 videos
855 links
Construim Moldova Europeană!
Download Telegram
​​Iluminat stradal și drum nou pentru pentru locuitorii din s. Selemet, r-nul Cimișlia.

🛣Astăzi, la Selemet, am mers pe drum nou, lucrări de reabilitare a celor 13 km de drum de pe traseul G122 M3- Sagaidacul Nou-Satul Nou-Mihailovca-R26, sunt pe ultima sută de metri. I-am găsit pe localnici mulțumiți de drumul nou, iar pe copii fericiți că pot merge cu bicicletele în siguranță. Aceste realizări vorbesc de la sine că facem tot pentru ca cetățenii să aibă condiții mai bune de trai.

Drumul urmează a fi dat în exploatare la sfârșitul anului curent, lucrările au costat 108 milioane de lei.

⚡️Tot în Selemet, am mers și pe șantierul unde se efectuează lucrări de extindere a iluminatului stradal. Acest proiect a fost unul foarte așteptat întrucât, segmentul de drum care va fi luminat, face legătura dintre 15 instituții publice dar și alte instituții de prestări servicii. Astfel, odată cu finisarea lucrărilor, cei 4000 de locuitori ai satului se vor putea bucura de mai multă siguranță și confort atunci când vor merge prin localitate.

💡Mai mult, becurile care urmează a fi montate sunt LED, astfel, deși va fi mai multă lumină în sat, consumul de energie electrică va fi redus.

Mulțumesc doamnei primar pentru efortul de economisire și felicitări de ziua hramului satului. Dezvoltăm Moldova chiar și în situații de criză.

#energie #drumuri
Prieteni, mi-am restabilit accesul la canalul de telegram. De azi, voi continua să scriu și aici. Vă cuprind!
​​🇲🇩🇷🇴 Împreună cu ministrul Mediului, Apei și Pădurilor, Barna Tánczos, am semnat Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul.

Primul proiect de acest timp va fi realizat între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova). Până la final de an, apa potabilă de calitate, produsă de ApăVital, va trece Prutul.

🤝Mulțumesc pentru deschidere părții române, în mod special Președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Prin eforturi comune, vom îmbunătăți calitatea vieții populației, în special din zonele rurale în care vor fi construite apeductele.

Investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România, ApăVital, iar Republica Moldova va achita costurile de racordare a localităților din zona în care va fi apeductul construit.

▶️Totodată, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală este în curs de implementare un proiect ce vizează construcția rețelelor de apeduct pentru 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni care urmează să se conecteze la punctul de interconectare.
​​🛣Moldova va avea alți 85 de km de drum european. Săptămâna trecută anunțam intenția European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) de a ne oferi finanțare suplimentară, în valoare de 100 milioane euro, pentru implementarea deplină a Proiectului Reabilitarea Drumurilor în Moldova, astăzi, deja, acest acord a fost semnat.

Vom reabilita:
▶️ R14, R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina, pe sectorul Soroca - Arionești;
▶️ R8.1, R8 – Arionești – R14, sectorul Arionești - Otaci;
▶️ M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, sectorul de ocolire a orașului Vulcănești ;
▶️ R33 Hîncești – Lăpușna – M1, inclusiv supravegherea tehnică a acestor lucrări.

🤝Mulțumim Uniunii Europene pentru suport necondiționat în dezvoltarea durabilă a țării noastre.
Dragi cetățeni,

▶️ Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, una din liniile electrice care asigură transportul de electricitate pentru țara noastră s-a deconectat în regim automat (descărcarea automată a sarcinii după frecvență). Acest fapt a dus la întreruperi masive de energie electrică în toată țara.

Menționez că aceste linii nu au fost avariate, dar s-au deconectat automat ca și măsură de siguranță. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică.

Voi reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp.
▶️ Moldelectrica anunță că în majoritatea localităților a fost restabilită livrarea de energie electrică.

Agresiunea rusă împotriva Ucrainei afectează direct și țara noastră. Riscurile de deconectări a energiei electrice rămân înalte. Orice bombardament al Rusiei împotriva centralelor electrice ucrainene poate să ducă la repetarea situației de azi.

Vă îndemn să economisim în continuare și rămânem solidari!
Moldova este tot mai aproape de 🇪🇺Uniunea Europeană. Țara noastră🇲🇩, împreună cu Ucraina🇺🇦 și Georgia🇬🇪, a primit statut de observator în cadrul Tratatului Comunității Transporturilor.

✔️Odată cu obținerea acestui statut, țara noastră va fi ajutată în procesul de integrare în UE prin transpunerea legislației naționale, în domeniul transportului, la cea europeană. Vom prelua bunele practici, vom asigura compatibilitatea legislației astfel încât sectorul transportului feroviar, rutier, maritime și căile navigabile interioare, precum și dezvoltarea rețelei de transport să coincidă standardelor europene.

▶️ Cu această ocazie, am avut un mesaj, prin videoconferință, în cadrul reuniunii ministeriale de la Bruxelles, organizată de Comisia Europeană pentru Transporturi. Am mulțumit bunei noastre prietene, Adina Ioana Vălean, Comisar European, pentru suport și deschidere.

Moldova e Europa!
​​Mai multă claritate și transparentă în domeniul construcțiilor.

📌Interpretările diferite și uneori abuzive a normelor în construcții duc la apariția diferitor tipuri de construcții ilegale sau neconforme și litigii în instanțe, iar de cele mai multe ori, acestea nu pot fi date în exploatare și respectiv, valorificate.

✔️În scopul redresării situației și îmbunătățirii calității serviciilor prestate în domeniul respectiv, am aprobat o Hotărâre de Guvern prin care se vor elimina neclaritățile în procesul de verificare/expertizare a proiectelor și expertizare tehnică a construcțiilor. La fel, va fi facilitat accesul la serviciile de verificare a documentației de proiect, devizele de cheltuieli și expertiza tehnică existentă.

✔️În acest fel va fi eliminată concurența neloială în domeniul verificării/ expertizării proiectelor și construcțiilor și se va permite mai multor categorii de utilizatori și proprietari de construcții să solicite verificarea proiectelor și expertizarea tehnică calificată a construcțiilor.

Proiectul poate fi consultat aici: http://bit.ly/3GlQzHc.
​​Dragi cetățeni,

Așa cum am promis, în pofida tuturor provocărilor, reușim să identificăm resurse pentru a depăși această criză energetică. Astăzi, prim-ministru Natalia Gavrilița PM și Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari au prezentat cum vor fi oferite compensațiile în factura.

▶️ Ajutor pentru plata facturii la gaze naturale, volumul maxim compensat va fi de 180 m3/lună/loc de consum. Tarifele finale pentru consumatori vor fi următoarele:
- 12 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată. Valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3110 lei;
- 14 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată. Valoarea maximă a compensației - 2750 lei;
- 17 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;
- 24 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.

▶️ Ajutor pentru plata facturii la energia termică. Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 GCal/lună/loc de consum. Tariful final:
• consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată - 1450 lei;
• cei cu vulnerabilitate energetică ridicată - 1700 lei;
• cei cu vulnerabilitate energetică medie - 1950 lei;
• cei cu vulnerabilitate scăzută - 2500 lei.

▶️ De asemenea, vor fi oferite compensații la energia electrică în limita unui plafon de 75 kwh pe loc de consum pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată. Cei mai vulnerabili vor plăti un tarif final de 3,3 lei/kWh, iar a doua categorie de vulnerabilitate energetică un tarif de 3,7/kWh.

📌 Reamintesc că, pentru a putea primi compensații trebuie să depuneți o cerere pe platforma https://compensatii.gov.md/ro sau cereți ajutor pentru înregistrare de la asistenții sociali și bibliotecari până pe 25 noiembrie. Compensarea va fi oferită începând cu facturile pentru noiembrie, care vin în decembrie.
​​⚡️UPDATE cu privire la construcția liniei electrice aeriene 400 kV Vulcănești- Chișinău.

Proceduri finalizate:
Investigarea preliminară a solului;
Proiectul tehnic pentru toate cele trei tipuri de piloni;
Lucrările de descărcare de sarcină arheologic;
Studiul pentru evaluarea riscului aviar;
Testarea pilonilor (pentru tipul de piloni cu pondere de 85% din totalul pilonilor).

Spre finalizare:
✔️Planul și profilul LEA – realizare cca. 95%;
✔️Testarea altor două tipuri de piloni (urmând a fi încheiată până la finele anului 2022).

În derulare:
▶️️Studiile pentru evaluarea aspectelor de mediu și sociale specifice amplasamentului – în derulare;
▶️️Studiul privind acțiunile de strămutare – în derulare.

📌Amintim că activitatea de construcție a liniei electrice aeriene (LEA)Vulcănești-Chișinău include 2 etape: 1.Elaborarea proiectului tehnic detaliat; 2. Livrarea materialelor și desfășurarea lucrărilor de construcție LEA. La moment, lucrările primei etape sunt realizate în proporție de 80%. Construcția propriu-zisă se preconizează a fi inițiată în primăvara anului 2023.
🟡 Partidul Acțiune și Solidaritate a primit încrederea cetățenilor pentru a face justiție, a pune hoții la pușcărie și a îmbunătăți viața oamenilor. Acesta este scopul și interesul nostru ca partid. Puterea echipei PAS vine din unitatea și sinceritatea membrilor. Forțe agresive din afara țării vor să dezbine PAS pentru că se tem de fermitatea cu care mergem înainte.

Zvonurile precum că eu sau alți colegi din partid acționăm pentru a slăbi PAS sunt aberante și fabricate cu scopul de a slăbi încrederea cetățenilor. Interesul meu este să fac parte dintr-un partid unit, pentru că doar un partid unit poate avea puterea de a schimba lucrurile spre bine.

Echipa noastră - și Guvernul, și Parlamentul, și Președinția - va merge unită înainte.

Nimeni dintre noi nu se ține de fotolii. Scopul nostru nu este funcția, ci îndeplinirea obiectivelor noastre comune. Oricine din colegii noștri va simți dacă acțiunile sale dăunează partidului și interesului țării și am toată încrederea ca va pune în față anume interesul național.
​​💡Programului Național „Satul European” a adus lumină în alte 2 localități:

▶️Satul Bănești, raionul Telenești!
În urma extinderii sistemului de iluminat public stradal se vor bucura de mai multă lumină circa 3300 de locuitori, inclusiv 2 gimnazii din două localități - Băneștii Noi și Bănești. Pentru acest proiect s-au alocat aproape jumătate de milion de lei.

▶️Satul Vasilcău, raionul Soroca!
Străzile principale ale satului au fost conectate la sistemul de iluminat public. Astfel, peste 500 de locuitori se vor bucura de mai multă lumină și sigurantă. Acest proiect a fost finanțat cu jumătate de milion de lei.

Mulțumesc primarilor care reușesc să valorifice banii în timp scurt, astfel încât cetățenii să se poată bucura cât mai curând de noi comodități și mai multă siguranță.
🇲🇩 Moldova, pas cu pas, își câștigă independența energetică.

În ciuda tuturor cârcotașilor, o mână de oameni, în fiecare zi, fac un efort enorm ca țara noastră să reușească. 🙏 Vreau să le mulțumesc și să fie încrezători că vom reuși.

În această săptămână, SA Energocom a mai achiziționat și stocat 30 mln m3 de gaz. În total avem 187 mln m3 stocați. Acest gaz este suficient pentru aproximativ 1 lună și 3 săptămâni de iarnă. Vom continua să creștem rezervele și în săptămânele următoare.

Suntem interconectați cu piața electrică din 🇷🇴România. Deja de 3 săptămâni asigurăm țara cu electricitatea de pe bursa română OPCOM. Energocom lucrează pentru a putea accesa și alte piețe, precum Bulgaria. Acest lucru este posibil după ce ne-am sincronizat cu ENTSO-E și de la 1 iunie 2022 am introdus regulile de piața.

Termoelectrica S.A. continuă să își crească rezervele de păcură. Peste 99% din consumatori sunt deja conectați la încălzire. În case, așa cum am promis, este căldură. Incidentul care a avut loc la blocul 3 va fi investigat. Imediat ce vor fi clare toate detaliile vom comunica și vom informa opinia publică.

Agenția Rezerve Materiale a completat rezerva strategică de cărbune în proporție de 100%. Este pentru prima dată după mulți ani când se întâmplă acest lucru. Pentru iarna aceasta avem și cărbune dacă va fi nevoie.

La final, vreau să le mulțumesc în mod special colegilor de la Moldelectrica. În această săptămână, după bombardamentul Rusiei împotriva Ucrainei am avut deconectări masive de energie electrică. Într-o oră, echipa de la Moldelectrica a reconectat toată țara la electricitate.

Oameni buni, continuăm să economisim și să fim solidari. Cum zicea Grigore Vieru: cât caracter, atâta țară!
​​În aceste zile, alături de Președinta Maia Sandu, Ministrul de Externe, Nicu Popescu, Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, Ministrul Interne, Ana Revenco - Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ministrul Protecției Sociale, Marcel Spatari și Secretarul de stat din domeniul energetic, Constantin Borosan, particip la cea de-a treia reuniune a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, găzduită de Franța.

🤝Aici, la aceste eveniment, sunt prietenii Moldovei. Aici sunt țările care ne ajută. ⚡️Aici am discutat despre problemele energetice și despre necesitățile țării noastre pentru această iarnă.

Dragi cetățeni, alături de țările europene noi suntem mai puternici și mai pregătiți de orice situație de criză. Pas cu pas, așa cum am zis, ne câștigăm independența energetică.

Vă mulțumim.
Astăzi i-am trimis primarului Ion Ceban cererea prealabilă de chemare în judecată, prin care îi cer să dezmintă minciunile și informațiile denigratoare despre mine spuse la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Scopul invențiilor sale este doar de a dezbina societatea și de a slăbi încrederea cetățenilor în guvernare. Minciunile sale servesc intereselor străine țării noastre. I-am solicitat:

▶️ Dezmințirea publică, în termen de 5 zile de la data examinării cererii prealabile, a informațiilor răspândite la data de 02.11.2022 la talk-showul „Secretele Puterii” de la Jurnal TV de la ora 20:00, moderată de Alex Cozer, și a informațiilor răspândite la data de 03.11.2022 pe pagina sa oficială de facebook, care mă vizează.

▶️ Achitarea și compensare, în calitate de prejudiciu moral, a sumei de 1 leu și măturarea, în interes public, a Primăriei mun. Chișinău timp de un an, începând cu data de 28.11.2022.
Gazprom, într-un stil cu care deja ne-am obișnuit, neprietenos, ne amenință cu reducerea suplimentară a livrărilor de gaz. Ei acuză Ucraina și Moldova de lucruri neadevărate.

Să fie clar, tot gazul livrat Moldovei ajunge în țara noastră. Tot gazul livrat malului drept este și va fi achitat de noi.

Volumele de gaz la care face referință Gazprom că ar fi rămase în Ucraina sunt economiile și rezervele noastre stocate în depozitele din Ucraina. Să fie și aici clar, aceste volume la fel au fost și vor fi achitate integral de țara noastră.

Oameni buni, 🇲🇩Moldova deja are peste 200 mln m3 de gaz în depozite. Presiunea, șantajul, amenințările nu își mai au loc. Împreună ne câștigăm independența energetică.
​​🏤În drum spre ședința Guvernului, de la Edineț, m-am oprit să văd cum decurg lucrările de reparație a Casei de cultură din Sărătenii Vechi, r-nul Telenești.

Din anul 1967 Casa de cultură nu a fost reparată capital niciodată, deși în acest edificiu se află biblioteca și își desfășoară activitățile cele 3 ansambluri din sat.

✔️În vară, deja peste 3000 de locuitori din Sărătenii Vechi și Zahareuca vor putea desfășura activitățile culturale într-o casă de cultură nouă.

🟡Satul European ajută localitățile să implementeze proiecte pe care primăriile nu le pot realiza din buget propriu. Satul European e despre oameni și dorințele acestora. #SatulEuropean
🟡 Sergiu Litvinenco: Aeroportul Internațional Chișinău revine înapoi în proprietatea Statului – decizia Curții de Apel Chișinău luată cu puțin timp în urmă. Definitivă și executorie!

Felicitări poporului Republicii Moldova. Este meritul vostru.
🟡 Dragi cetățeni, azi avem repetarea situație din 15 Noiembrie. Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, avem întreruperi masive de energie electrică în toată țara.

Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică. Voi reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp.
Am avut convorbiri telefonice cu Kadri Simson, Comisarul European🇪🇺 pentru Energie, Virgil Popescu, Ministrul Energiei din România🇲🇩 și Герман Галущенко, Ministrul Energiei din Ucraina🇺🇦.

Am discutat despre deconectările masive de energie electrică din țara noastră și Ucraina. Condamnăm atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Rusia trebuie să oprească acest război nedrept și ilegal.

💪 Suntem uniți și solidari. Împreună suntem mai puternici. Moldova va reuși!
🟡 Prieteni, la ora aceasta, toți consumatorii din rețeaua de distribuție RED Nord și peste 90% din consumatorii din rețeaua Premier Energy Distribution sunt conectați la energia electrică. În orele următoare vor fi conectați toți consumatorii. Echipele distribuitorilor sunt în teren.

🙏 Mulțumesc tuturor celor implicați în restabilirea furnizării de energie electrică. Împreună cu toată țara vă suntem recunoscători!